Imperiul răului


Miroase a sulf în Grădina Maicii Domnului.

La fel ca întotdeauna, în ultimele decenii, răul dădea târcoale, ispitea în dreapta și-n stânga, făcea diverse zgomote suspecte, încetinea ceasurile, îi corupea pe unii, dar binele cumva reușea să asigure un echilibru. Chiar stând în țarcul răilor, puteai simți puterea binelui. Unii mai fugeau, se mai furișau. Alții se mai rușinau, se mai piteau. Bunuri șterpelite se doseau prin cimitire. Buteliile cu gaz și tunurile cu apă rece nu opreau protestele. Cei buni aveau speranțe. Diavolul înfundase o clipă pușcăria.

De la un timp, însă, de când președintele a obosit să mai transpire pentru o imagine falsă, încetând să mai pară ceea ce nu era, de când victimele și călăii s-au împrietenit, de când traseiștii s-au regăsit ca frații, de când infractorii și impostorii și-au consolidat propriile instanțe și propriile instituții, care le asigură protecția, de când violatorii, hoții și corupții sunt adulați la scenă deschisă, iar dacă unul dispare, îi ia locul fiul sau nepotul, de când cei mai mulți jurnaliști au devenit gărzile de corp ale mafioților, de când legile trec ușor, nemaiavând cine să le cenzureze, răul nu mai cunoaște rușine și limite. Mâlul galben-roșcat se întinde asemenea unei boli parșive și rușinoase. Abuzatorii și abuzații au făcut pace, iar acum sunt complici. De dragul răului, ambidextrii își taie brațele, cei cu privirea vigilentă își revendică orbirea, cei gălăgioși își înghit limba, securistul șef acuză societatea de securism.

Jurnaliștii sunt obligați de judecători să își declare sursele (cazul Gabriel Gachi). Președintele amenință avertizorii de integritate (”cineva, știm cine”). Polițiști de top amenință cu suprimarea vieții. Polițiștii și procurorii acoperă și întrețin acțiuni de compromitere. Procesele sunt manipulate pentru a proteja un premier laș. Se construiesc legi pentru a asigura o protecție infinitită angajaților serviciilor secrete (alegerea judecătorilor, aprobarea anchetelor, anunțarea prealabilă a perchezițiilor), pentru a obliga cetățenii să colaboreze cu serviciile secrete, pentru a militariza sub mafie societatea. O lege deja votată golește de conținut atribuțiile avertizorului de integritate:

  • Se interzice avertizorului de integritate să facă dezvăluiri publice despre încălcări ale legii în privința achizițiilor în domenii considerate de stat esențiale pentru securitatea națională, fără a se specifica în mod concret, explicit, clar și previzibil, care dezvăluiri ale încălcărilor de norme nu intră sub incidența legii avertizorilor.
  • Avertizorul nu are voie să vorbească direct cu presa sau o poate face doar după trei luni și doar dacă, în prealabil, raportează intern.
  • Raportarea anonimă este exclusă din lege, iar avertizorii anonimi nu beneficiază de nicio protecție.
  • Este eliminat principiul bunei-credințe a avertizorului în interes public.
  • Avertizările de integritate se distrug după doi ani, deși Directiva prevede că acestea se păstrează atât timp cât este necesar și proporțional.
  • Unitățile administrativ-teritoriale foarte mici, sub 10.000 de locuitori, nu se pot asocia pentru a aplica legea, contrar recomandărilor din Directivă. (sursa)

Pentru a li se câștiga complicitatea, oamenilor li se flutură bani pe la nas, iar banii, ca orice speranță pe tărâmul răului, își pierd zilnic valoarea. Oamenilor li se promit multe și mărețe (autostrăzi, spitale, școli), dar răul zădărnicește totul. Oamenilor li se flutură soluția salvatoare a impozitelor mari, iar ei salivează la gândul canibalizării, deși pe tărâmul răului nimeni nu se satură din răul celorlalți. Ecranele sunt pline cu seriale închinate eșecului, binele nu mai învinge nici măcar în ultimul episod. Copiii sunt învățați să se înarmeze, să se desfigureze sau dezumanizeze. Șerpăria se întinde canceroasă peste munții cărora li s-au furat culmile împădurite, peste văile umplute cu deșeuri. Spațiul mioritic pute a ouă clocite.

Imperiul răului este din ce în ce mai puternic și mai îndrăzneț.

1 comentariu

  1. Bună seara domnule profesor, Textul dv. este un apel la Bine, Dreptate, Responsabilitate! Din păcate trăim în epoca supraviețuirii! Nu a trăirii civice! Pare că a câștigat Răul! Cei buni, cinstiți sunt periculoși! Astăzi plagiatul este iertat deoarece este de fapt ,,comilație”!!! Nu mă mir! Elevii învață comentarii pe de rost pentru examene pentru a lua note mari! Școala nu încurajează gândirea liberă! Și atunci de ce ne mirăm unde a dus ,,Reforma” în educație?!! Am o colegă șpăgară. Știu de ea! Și totuși nu am reclamat-o! Deoarece cred că nu asta rezolvă problema. Să crească salariul profesorului, să fie motivat în predare, să nu fie împins la acțiuni care îl compromit!  Cu respect,Un profesor care a trecut elevi fără să-i vadă din păcate! 

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.