Murii

Cedai revoltate ecouri pofticioaselor liniști,
Prea fericit că eternul din mine o clipă sugrumă,
Pe catafalc, iluzii mai ieri, azi pustiitele miriști,
Oftând cadențat, jalea din clopot o grabă amână.

……………………………………………….

Cortegiul meu funerar gonea nebunește pe stradă,
Fugărit fără milă de un verb ce lătra fioros,
Un cuvânt plumburiu și rece ca moartea,
Ascuns de lumină sub vers noroios.

Doar trei cuvinte, rămase la urmă,
Mă jeluiau din suma înaltului Domn,
Și împingeau, cu lacrimi pătate de humă,
Un munte-al visării sub stânca de somn.

Sub malul de negru se iscă scandal între rime,
Se ceartă devreme pentru versul târziu,
Nici zâmbet nu e, nici amor cu suspine,
Doar febre de rozuri migrând spre verziu.