Condensează bezna cuvinte drept culori,
Nuanțând în ocruri un alb de ochi ucis,
Înjosind purități și mi-uri de viori,
Noi haine, omenești, purtate indecis.
Condensează bezna cuvinte drept rugări,
Amalgamând în zgomot un psalm croit din vis,
Lipind de harpa caldă un fiu lipsit de-ocări,
Noi trepte, omenești, urcate imprecis.
Condensează bezna cuvinte drept cărări,
Meșteșugind spirale spre început de drum,
Îndepărtând de moarte negatele oftări,
Noi urme, omenești, ce se ivesc în scrum.
Condensează bezna tăcerile drept zări,
Înaripând spre ele mulțimi de pescăruși,
Răstignind sub ceruri doar osuare gări,
Noi zboruri, omenești, spre boltele cu uși.
Dumitrel Toma 