FINIS ABORIGINE PEDET
Uroborosul este o fiară, o fiară care se autodevorează. Platon o descrie ca prima viețuitoare a universului: nemuritoare, circulară, fără ochi, fără urechi, fără inimă, fără organe.
Se hrănește cu propria irosire.
Deși nu are picioare, se poate mișca, dar exclusiv circular, devorându-și coada. În unele reprezentații artistice, uroborosul este prezentat ca o îmbinare de lumină și întuneric, reprezentând armonia și complementaritatea opozițiilor.
În ultimii 24 de ani, managementul sistemului public de învățământ și al instituțiilor școlare din țara noastră a născut un uroboros.
Uroborosul însumează toți acei directori, inspectori, inspectori generali și decidenți care au ocupat funcții doar pentru că undeva, în afara școlii, la partid, în spatele ușilor închise, între prieteni, netransparent, fără competiții profesionale, fără competiții manageriale (sau dacă acestea s-au organizat, au fost de formă, simple simulacre), de multe ori pe bani, fără altă viziune decât a parvenirii personale, răscumpărând deseori merite politice sau deconturi, cineva care nu avea vreo relație cu școala, cu ierarhia valorilor din acest sistem, a decis șefiile.
Uroborosul îi însumează pe toți cei care cunosc această slăbiciune a fiarei și care, prin energia lor stearpă, o potențează.
Nu este nevoie de o inteligență ieșită din comun pentru a înțelege natura distructivă a bestiei. Analizând consumul de energie „managerială” din sistem, se poate observa că acesta a fost direcționat în gol. Sistemul funcționează mai anchilozat ca niciodată. Rezultatele sunt rușinoase. Cu toate acestea, entuziasmul puterii efemere îmbată mulțimi de oameni goi. Se schimbă, în nemernicie, batalioane de directori, de inspectori, toți fiind selectați prin scormonirea meritelor plevei.
Dacă fiara ar popula lumi mai tenebroase, mai telurice, mai aluviale, necazul nu ar fi atât de mare. Din nefericire, fiara se hrănește cu apendicele rușinos al unui sistem elitist, celest, meritocratic. Acest apendice rușinos se autodevorează ciclic. Și iar spun, nu ar fi necazul atât de mare dacă acești oameni, care-l compun, și-ar asuma vulnerabilitățile și s-ar ascunde, sau s-ar autodepăși și ar intra în competiții oneste cu ceilalți colegi. Din nefericire, acești oameni se târăsc, se milogesc, se sapă, înoată în fals și impostură, iar ca premiu, antimerit, antipremiu, ajung să populeze funcțiile de decizie, controlează pârghiile deciziilor și puterii, devin vizibili, dar doar în goliciunea lor. Acești oameni, deseori metamorfozați în infractori, necunoscuți sau necunoscuți încă, reprezintă NEȘCOALA ROMÂNEASCĂ.
Pentru un spectator care asistă la spectacolul autodevorării fiarei, efectul estetic este fascinant. Măștile satisfacției și decepției alternează din ce în ce mai rapid. Celulele noi sărbătoresc moartea celor trecute. Un mâine neînțeles, neașteptat, nereal, le ucide fără conștiință și cu nepăsare. Lipsa de conșțiință înlocuiește lipsa de conștiință. A trecut vremea în care stejarii erau culcați la pământ și pe rădăcinile lor creșteau ciuperci. Ciuperci cu rădăcini de stejari, dar ciuperci. Astăzi, ciupercile înlocuiesc ciuperci.
Și totuși, dincolo de mizeriile cu care se hrănește, visul uroborosului este măreț, este universal, el se visează Phoenix.
Dumitrel Toma 