Acumulările de impostură produc salturi în ipocrizie

Anaximene, un filosof naturalist presocratic, ne-a dăruit acum 2600 de ani o idee care a devenit un laitmotiv în științele educației pentru foarte multă vreme. Nu, el nu gândise această idee în sensul în care ea a fost valorificată de posteritate. Pentru Anaximene, aerul reprezenta elementul primordial al lumii, iar densitățile acestuia erau determinante pentru diversitatea de obiecte și fenomene din lume. Sintetizând, curcubeul, focul sau chiar sufletul reprezentau salturi calitative determinate de acumulările cantitative de… aer.

În educația tradițională, salturile calitative reprezentau scuza și scopul oricărei ticsiri, oricărei îngrămădiri de date și informații.

Nevoia de salt se resimte zilele acestea în sistemul public de educație din România, pe agendă aflându-se inițiativa Ministerului Educației și Institutului de Științe ale Educației, de punere în dezbaterea publică a trei propuneri de plan cadru pentru învățământul gimnazial.

Argumentul acestei inițiative sună astfel

Elevii din clasele V-VIII studiază, în prezent, după planuri-cadru promovate acum aproape 15 ani (Ordinul M.E.C. nr. 3638 / 11.04.2001). Procesul de inovare curriculară inițiat după adoptarea LEN nr. 1/2011 s-a concretizat până acum în noi planuri cadru și noi programe școlare în învățământul primar. Elevii aflați acum în clasa a III-a reprezintă prima generație care urmează un nou curriculum. Pentru ca acest proces să continue, este important să fie promovate noi planuri-cadru în învățământul gimnazial și liceal, în acord cu finalitățile stabilite de LEN nr. 1/2011 (competențele cheie). Acestea vor permite dezvoltarea unor noi programe școlare pentru aceste niveluri de învățământ și, ulterior, organizarea de licitații pentru noi manuale școlare. De asemenea, de acest proces depind măsurile viitoare de pregătire inițială și continuă a cadrelor didactice în aplicarea noului curriculum (abilitare curriculară). Sursa: Institutul de Stiinte ale Educatiei

Cine analizează comparativ planurile cadru “promovate acum aproape 15 ani” și pe cele propuse acum, poate constata că nu există diferențe semnificative. Ele sunt diferite în aceeași măsură în care “2+3=5” este diferit de “3+2=5”. Ceea ce surprinde este că cele “promovate acum aproape 15” ani, exceptând câteva mici cuceriri revoluționare (vezi cdș-urile sau opționalele), sunt aproape identice cu cele folosite când eram eu elev (în anii 80), sau cu cele de după 1968 (când învățământul obligatoriu de cultură generală a fost extins la 10 ani).

Vezi mai jos planul cadru aflat în vigoare din 2001 și până astăzi

Mai jos se succed noile propuneri de plan cadru – Atentie! Gif animat

A ne concentra pe conflictele care rezultă din creșterea și descreșterea numărului de ore alocat vreunei discipline așa zis fundamentale, sau a ne coborî analiza la nivelul la care a fost propusă, înseamnă a ne sabota propriile orizonturi și valori.

În acest articol voi vorbi despre ipocrizie.

Ipocrizie se numește când elaborezi legislație doar pentru a crea aparența ancorării într-un sistem de valori mai dezirabil și popular decât cel pe care ți-l poți asuma în realitate.

Citatele de mai jos sunt preluate din Legea nr. 1/2011, actualizată și cu modificările ulterioare.

Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.

Principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România sunt:

b) principiul calităţii – în baza căruia activităţile de învăţământ se raportează la standarde de referinţă şi la bune practici naţionale şi internaţionale;
c) principiul relevanţei – în baza căruia educaţia răspunde nevoilor de dezvoltare personală şi social-economice;
e) principiul descentralizării – în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicaţi direct în proces;
n) principiul libertăţii de gândire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice;
p) principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia;
q) principiul participării şi responsabilităţii părinţilor;
r) principiul promovării educaţiei pentru sănătate, inclusiv prin educaţia fizică şi prin practicarea activităţilor sportive;
t) principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare;
u) principiul respectării dreptului la opinie al elevului/studentului ca beneficiar direct al sistemului de învăţământ.

În învăţământul preuniversitar se aplică Curriculumul naţional elaborat în conformitate cu nevoile specifice dezvoltării personale şi cu nevoile pieţei forţei de muncă şi ale fiecărei comunităţi, în baza principiului subsidiarităţii.

Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru:

a) împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii;

b) integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate.

Citind textele de mai sus ai putea crede că România urmează idealul lui Mark Zuckerberg în materie de educație.

Citez din scrisoarea dedicată fiicei lor, Max, la naștere, de Mark Zuckerberg și Priscilla Chan.

Our generation grew up in classrooms where we all learned the same things at the same pace regardless of our interests or needs.
Your generation will set goals for what you want to become — like an engineer, health worker, writer or community leader. You’ll have technology that understands how you learn best and where you need to focus. You’ll advance quickly in subjects that interest you most, and get as much help as you need in your most challenging areas. You’ll explore topics that aren’t even offered in schools today. Your teachers will also have better tools and data to help you achieve your goals.

Nu acestea sunt formulele ipocrite din legislația românească?

• • formarea personalităţii autonome
  • împlinirea şi dezvoltarea personală
  • centrarea educaţiei pe beneficiarii acesteia
  • educaţia răspunde nevoilor de dezvoltare personală
  • respectarea dreptului la opinie al elevului
  • realizarea propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia

Dacă nu știți cine este Mark, poate ați auzit de Jobs, Steve Jobs. Citiți ce spunea Steve!

When you have kids you think, What exactly do I want them to learn? Most of the stuff they study in school is completely useless. But some incredibly valuable things you don’t learn until you’re older — yet you could learn them when you’re younger. And you start to think, What would I do if I set a curriculum for a school?
God, how exciting that could be! But you can’t do it today. You’d be crazy to work in a school today. You don’t get to do what you want. You don’t get to pick your books, your curriculum. You get to teach one narrow specialization. Who would ever want to do that?

Citind doar câteva articole din legislația privitoare la învățământ, am putea crede că Steve i-a inspirat pe inițiatori.

Sună perfect principiile enumerate atat de generos:

• • principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia;
  • principiul descentralizării – în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicaţi direct în proces;
  • principiul participării şi responsabilităţii părinţilor;
  • principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare;
  • principiul respectării dreptului la opinie al elevului/studentului ca beneficiar direct al sistemului de învăţământ.

Chiar și referința la curriculum pare inspirată din idealul lui Steve.

“În învăţământul preuniversitar se aplică Curriculumul naţional elaborat în conformitate cu nevoile specifice dezvoltării personale şi […] cu nevoile fiecărei comunităţi, în baza principiului subsidiarităţii.”

Ați putea spune că este greu să pui în practică viziunile unor genii in domeniul informaticii care nu au nicio legătură cu pedagogia, cu formarea, ei fiind doar niște neofiți.

Ce ați spune să aflați cât de convergenți suntem, la nivel legislativ, cu viziunea lui Sir Ken Robinson. Acest Sir este celebrul expert în educație care inspiră audiențele din toată lumea, pe care profesorii români îl vor fi ascultat deja pledând pentru o revoluție a educației.

Too often now we are systematically alienating people from their own talents and, therefore, from the whole process of education. This isn’t, to me, a whimsical argument, like, „Wouldn’t it be nice if we all did something we liked.” It’s a fundamental human truth that people perform better when they’re in touch with things that inspire them. For some people, it’s gymnastics; for some people, it’s playing the blues; and for some people, it’s doing calculus.
We know this because human culture is so diverse and rich—and our education system is becoming increasingly dreary and monotonous. It’s no surprise to me that so many kids are pulling out of it. Even the ones who stay are often detached. Only a few people benefit from this process. But it’s far too few to justify the waste.

Legea educației nr. 1/2011 menționează:

“În învăţământul preuniversitar se aplică Curriculumul naţional elaborat în conformitate cu nevoile specifice dezvoltării personale şi cu nevoile pieţei forţei de muncă şi ale fiecărei comunităţi, în baza principiului subsidiarităţii.”

Cine a redactat acest text parcă i-a citit pe buze lui Sir Ken Robinson.

Atât de reformiști și de progresiști suntem, încât aproape că nu-ți poți explica procentul de abandon școlar, rezultatele mediocre la evaluările naționale, procentele mari de analfabetism funcțional, dificultatea inserției absolvenților pe piața muncii, folosirea diplomelor și specializărilor mai curând ca trofee decât ca puncte forte al cv-ului personal.

Până acum sper că am clarificat: avem o legislație generală “reperată” între cele mai exigente așteptări.

Pentru a înțelege cât de multă ipocrizie încape în Ministerul Educației, să privim un proces involutiv întins pe două decenii. Vorbim despre perioada 1995-2015.

În textul Legii învățământului nr. 84/1995 se prevedea:

(1)Conţinutul învăţământului preuniversitar este asigurat prin Curriculumul naţional. Curriculumul naţional este ansamblul coerent al planurilor-cadru de învăţământ, al programelor şi al manualelor şcolare din învăţământul preuniversitar. Acest ansamblu cuprinde o componentă comună pentru toate şcolile de acelaşi tip şi o altă componentă aflată la decizia şcolii.

(2)Planurile-cadru de învăţământ cuprind disciplinele obligatorii, opţionale şi facultative, precum şi numărul minim şi maxim de ore aferent fiecăreia dintre acestea.

După 16 ani, în textul inițial al noii Legi a educației nr. 1/2011 (text care s-a aflat în vigoare doi ani) se prevede un procent de 20% pentru disciplinele optionale la gimnaziu. Tot pentru gimnaziu se prevedea reducerea numărului total de ore de la 26-30, la 25.

Art. 66 (1) Numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este de maximum 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar, 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial şi 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare şi evaluare, cât şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate, conform prezentei legi.

(3) În cadrul Curriculumului naţional, disciplinele obligatorii au o pondere de 80% în planurile-cadru de la nivelul învăţământului obligatoriu şi de 70% în cele de la nivelul liceului.(4) În cadrul Curriculumului naţional, disciplinele opţionale au o pondere de 20% în planurile-cadru pentru învăţământul obligatoriu şi de 30% în cele pentru liceu.

Un calcul simplu arată că la un număr total de 25 de ore/săptămână, elevii ar fi putut decide 5 ore opționale. Ar fi reprezentat mai mult decât dublul orelor opționale (din oferta școlii) de care beneficiau în baza planurilor cadru aprobate în 2001 (Clasa a V-a: 1-3, Clasa a VI-a: 1-3, Clasa a VII-a: 1-2, Clasa a VIII-a: 1-2 ).

În textul actualizat al legii nr. 1/2011 (modificat printr-o ordonanță de urgență emisă pe șest în pragul Crăciunului din 2012), se prevede:

Art. 66 (2) În cadrul Curriculumului naţional, ponderea disciplinelor obligatorii, respectiv a celor opţionale se stabileşte prin planurile-cadru, astfel încât să fie respectate atât principiul asigurării egalităţii de şanse şi al echităţii, cât şi principiul relevanţei şi al descentralizării.

Artificiul a condus la ceea ce ISE numește proces de inovare curriculară. În baza acestui text, numărul orelor opționale propuse prin cele trei variante de plan cadru a fost redus la 1-2, mai puține chiar decât existau în planul cadru anterior, iar timpul școlar al elevilor va depăși cu mult norma anterioară (25), fiind propuse până la 31 de ore, mai multe decât în planul cadru precedent.

Ipocrizia nu se ascunde doar în procesul de încărcare a programului școlar și reducerii spațiului opțiunii personale a elevilor, ci chiar în formula care motivează aceaste rușinoase procese de „inovare curriculară”.

Citiți care a fost motivația modificării art. 66 din Legea nr. 1/2011:

“imposibilitatea asigurării personalului didactic calificat, ţinând cont de urgenţa elaborării unui curriculum naţional adaptat nevoilor de dezvoltare personală şi cerinţelor societăţii şi economiei, care să permită includerea în planurile-cadru a disciplinelor fundamentale şi a numărului de ore necesar pentru crearea şi dezvoltarea competenţelor prevăzute de Legea nr. 1/2011” (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012)

Ați sesizat cele trei forme ale ipocriziei:

– nu avem personal didactic calificat pentru opționale, dar avem pentru disciplinele fundamentale;

– nu avem personal didactic calificat pentru 25 de ore pe săptămână, dar avem pentru 31 de ore pe săptămână;

– suntem interesați să elaborăm un curriculum național adaptat nevoilor de dezvoltare personală și cerințelor societății și economiei, dar, dacă se poate, să fie uniformizați toți, să învețe toți aceleași “discipline fundamentale” și să decidem noi totul.

Aproape de final, pentru a nu lungi prea mult acest articol, deși substanță este din belșug, vă propun să analizați cele mai importante noutăți pe care ni le propune ISE

În raport cu planul-cadru actual, variantele de plan-cadru supuse consultării prezintă o serie de noutăți, printre care, cele mai importante sunt:

• facilitarea dezvoltării integrate a competenţelor cheie prin introducerea în structura planului-cadru a unor opţionale integrate la nivelul mai multor arii curriculare;
• încurajarea unei oferte diversificate care să răspundă, în mai mare măsură, nevoilor şi intereselor elevilor prin plasarea opţionalelor la nivelul fiecărei arii curriculare;
• promovarea competenţelor digitale în gimnaziu prin introducerea disciplinei TIC în trunchiul comun (conform prevederilor LEN 1/2011, cu modificările și completările ulterioare), promovare orientată spre utilizarea responsabilă, sigură şi creativă a resurselor şi mediilor sociale digitale;
• dezvoltarea competenţelor civice ale elevilor, prin asigurarea continuităţii studiului unor discipline relevante pe întreg parcursul gimnaziului (Educaţie pentru drepturile copilului, Educaţie interculturală, Educaţie pentru cetăţenie democratică, Educaţie economică).
• promovarea prin studiul disciplinei Orientare și consiliere a competențelor care susțin managementul vieții personale, alegerea traseului educațional și planurile viitoare de carieră (inclusiv competențele de a învăța să înveți și antreprenoriat). Sursa: Institutul de Stiinte ale Educatiei

Mă interesează să mă asigur că le-ați citit pe toate. Le-ați citit pe toate, da?

Acum, într-un exercițiu interactiv, vă rog să notați în gând câte dintre aceste noutăți reprezintă forme de ipocrizie.

• Prima noutate vizează opționalele integrate la nivelul mai multor arii curriculare, nu? Acum numărați câte opționale integrate sunt permise pe an? 0-1 de opt ori și 1-2 de patru ori? Curată dezvoltare a competențelor cheie prin aceste opționale;
• A doua noutate vizează încurajarea unei oferte diversificate de opționale, plasate la nivelul fiecărei arii curriculare (deci, neintegrate)? Acum numărați câte opționale sunt permise? 1-2 de 12 ori? Dați la o parte opționalele de care am vorbit la punctul de mai sus, cele „integrate”, câte rămân? Curat răspuns la nevoille și interesele elevilor.
• A treia noutate vizează introducerea disciplinei TIC în trunchiul comun. Cum scrie: Promovare orientată spre utilizarea responsabilă, sigură și creativă a resurselor și mediilor sociale digitale? Dar în propuneri vedem TIC preponderent la clasele a V-a și a VI-a. Concluzia ar fi că mediile sociale digitale se vor studia cu precădere de elevii din clasele a V-a și a VI-a, adică aceia aflați cu mult sub 13 ani, vârsta la care au dreptul să-și creeze conturi de utilizatori pe rețelele sociale. V-ar mira să aflați că această vârstă face obiectul legislației europene. Decideți dumneavoastră dacă este ipocrizie sau nu.
• A patra noutate vizează dezvoltarea competenţelor civice ale elevilor, prin asigurarea continuităţii studiului unor discipline relevante pe întreg parcursul gimnaziului (Educaţie pentru drepturile copilului, Educaţie interculturală, Educaţie pentru cetăţenie democratică, Educaţie economică). Elevul va studia în clasa a V-a despre articolele 12, 28, 29, 31, 32 din Conventia ONU (r1) din 20/11/1989, cu privire la drepturile copilului, dar în jurul lui va constata că acestea nu sunt respectate, că nu îi sunt respectate. Că nu îi sunt respectate chiar de statul care i le popularizează. Elevul care nu dorește să studieze disciplina Religie, ignorându-i-se libertatea de manifestare a propriilor convingeri, nu va avea alternativă și va fi abandonat pe stradă. Cetățenia democratică se va preda din manuale, cu creta pe tablă sau cu dictarea în caiete, pentru că elevii nu vor avea nicio putere, nu se vor confrunta cu niciun context în care opțiunea lor să conteze. După 30-31 de ore de activitate săptămâmală în școală, cât trei sferturi dintr-o normă de muncă a unui adult, fără a lua în calcul orele dedicate temelor și învățării, de acasă, când va mai avea elevul timp de cetățenie democratică în adevăratul sens al cuvântului? După 8 ani de nedecis nimic esențial în viața lui, cum ne putem închipui că va reuși să decidă cu luciditate și discernământ în privința traseului lui educațional? Iar după încă 4 ani de nedecis nimic în liceu, cu ce luciditate și cu ce discernământ ne închipuim că își va exercita dreptul la vot? Decideți dumneavoastră câtă ipocrizie încape în această noutate.
• A cincea noutate se referă la importanța disciplinei Orientare și consiliere pentru promovarea competențelor care susțin managementul vieții personale, alegerea traseului educațional și planurile viitoare de carieră. Nu doar că această disciplină, importantă, lipsește cu totul din varianta a doua a planului cadru, o altă dovadă de ipocrizie, dar, mai mult, contrazice însăși filosofiile pe baza căreia s-au fundamentat în mod real propunerile de plan cadru: cât mai multe ore, cât mai puține discipline opționale, lipsa totală a elevului în alegerea traseului educațional. Ipocrizie se numește când declari că te interesează competența de “alegere” a traseului educațional, dar limitezi la maximum posibilitatea elevului de a opta.

Secretul lui Polichinelle este că în educație se pilotează de prea multă vreme un management al acumulărilor de impostură și lașitate. Iar astăzi, mai mult decât oricând, aceste acumulări cantitative generează salturi incredibile în ipocrizie. 

Și pentru ca acest text să nu fie doar critic, ci și constructiv, vă propun să conștientizăm câteva elemente care ar putea fundamenta o autentică reformă curriculară:

– există o piață de servicii educaționale dincolo de școală, vezi clubul de dans, clubul de sport, de carting, de artă, orele de instrument, orele de teatru, orele de limbi străine etc., care răspunde tocmai interesului elevilor și părinților de perfecționare a aptitudinilor și de conturare a unei personalități armonioase;

– există o piață a meditațiilor, pentru examenele naționale, impusă de slaba performanță a profesorilor în fața claselor suprapopulate, dar și de resursa de timp limitată;

– elevii petrec ore bune acasă pentru pregătirea lecțiilor și pentru realizarea temelor, fără să aibă susținerea unui specialist;

Toate aceste activitati sunt consumatoare de timp și ar putea fi desfășurate în școli, ca parte a programului școlar. Un program școlar extins pe durata întregii zile, asigurând supravegherea elevului în perioada absenței părinților de acasă și valorificând la maximum respectivul timp (fără alte teme și obligații în afara școlii). În felul acesta, s-ar putea asigura o egalitate reală de șanse între elevi, dacă aceste piețe, extrașcolare, nu vor fi mai fi accesate exclusiv de o minoritate cu potențial financiar și material. Să nu uităm că fiii celor mai mulți decidenți politici studiază în școli private, fugind astfel de infertilitatea obositoare a școlii publice și evaluându-le mai ales după criteriul activităților prezentate mai sus. De asemenea, politicile curriculare ar putea să nu mai încurajeze „one man show-ul profesoral”, ci munca colaborativă, realizarea de activități de învățare nu doar cu caracter interdisciplinar, ci și cu contribuții multiple, cu profesori care se completează și susțin, furnizând modele de raportare la sarcinile de lucru și la viață pentru mai târziu. Alegerile elevilor, în școală, ar consacra calitatea programelor școlare și ar stimula profesorii să propună oferte educaționale atractive. Opționalele ar deveni cel mai bun instrument pentru personalizarea parcursului școlar, în acord cu interesele și aptitudinile elevilor. Am avea o școală atractivă

Este drept că un asemenea upgrade educațional ar necesita investiții, facilități școlare noi, cantine pentru elevi, resurse financiare și materiale pentru activitățile educative, numar mai mare de norme, profesori mai liberi.

Dar de ce nu? Nu asta ne dorim? Nu pentru asemenea demersuri este consacrată educația ca prioritate națională? Nu pentru asemenea proiecte ne stau la dispoziție fondurile europene?
Cât ne mai permitem să avem decidenți care să ne spună că bugetele sunt realiste, care se mulțumesc doar să jumulească fonduri europene (vezi aici), când părinții sunt cocoșați de costuri cu educația propriilor copii, iar generațiile de sacrficiu se succed fără încetare? Cât timp ne mai permitem să vedem copiii plângând că încep școala și revărsându-și nădufurile prin rețele sociale?

Michelangelo ne spune că cel mai mare pericol nu este că am putea să ne propunem ținte înalte și că le-am putea rata, ci ca ne-am propune standarde joase și le-am atinge.

Se pare că ținta cu impostura și ipocrizia am atins-o din plin, hai să încercăm ceva mai de soi.

Despre un alt fel de salt vorbim noi aici. Despre același salt vorbesc și Ruxandra, Alex, Karla, Ovidiu, Iulia și Tudor. Citiți în VICE proiecțiile lor de viitor.

{fcomment}