Când moare un pictor


Nuanțele noi rămân orfeline,
Și pânzele albe se-ntunecă-n doliuri,
Peneluri se zvântă-n pătate borcane,
Picturile mor, când moare un pictor.

Culori vii se-ndreaptă spre-apusuri de bitum,
Șevalete se-ascund după ușile-nchise,
Palete rămân rătăcite, stinghere,
Creioanele-s triste, când moare un pictor.

Culorile pure se adună în priveghiuri de taină,
Și pierd saturații, și prind tente terne,
Priviri curioase rămân în memorii,
Și frumusețea orbește, când moare un pictor.

Albastrul canar se îneacă-n petroluri,
Carminul și macul se varsă-n cafele,
Magente și ocruri, devin toate smoală,
Și viața se închide, când moare un pictor.

Trandafiri și pansele se ofilesc în decoruri,
Naturile moarte își pierd învierea,
Fizionomii vii ascund moarte chipuri,
Spendidul jelește, când moare un pictor.

Albul și negrul ivesc griuri sure,
Și tonuri odată, acum simple trepte,
Umbrită se-nalță lumina cea caldă,
Iluzia-i mare, când moare un pictor.

Când moare un pictor, picturile mor,
Creioanele-s triste și frumusețea orbește,
Și viața se închide, splendidul jelește,
Iluzia-i mare, un pictor iubit prin ele trăiește.

Poem scris pentru domnul Stelian Țoancă.


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.