Moartea cuvântului viață

Am coborât privirea la buzele cuvântului viață.
Respira sacadat, cu mici pauze, cât să nu te poți speria.
Cuvântul lacrimă,
Picurând solitar pe colțul deșertic al cuvântului obraz,
Pecetluia închiderea definitivă a cuvântului ochi.
Finitudinea mică, a privirilor vii, furate, oferite,
Rătăcea deja într-o infinitate mare, în care privirile
unuia, ale uneia, devin privirile unui zeu cu o infinitate de fețe.
Am coborât privirea la buzele cuvântului viață.
Cuvintele care altădată alcătuiau un corp,
Degetele, mai întâi, apoi călcâiul, gamba, genunchiul, pulpele,
Fesele, talia, toate se răceau ordonat,
Precum îndepărtarea unui stol de păsări călătoare
La frontierele unei ierni veșnice.
Se metamorfoza cuvântul moarte în cuvinte lipsite de sens,
În cuvinte lipsite de sfere, în cuvinte lipsite de cuvinte.
Am coborât privirea la buzele cuvântului viață.
Rătăcind absent ultima cuminecătură a cuvintelor.