Ad hominem


Să ni-l imaginăm pe Păcală rostind plin de emfază: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!”. Evident că scena ar naște o comedie, nicidecum o religie. Nu pentru că Păcală este român, nicidecum evreu, ci pentru că Păcală nu este Iisus, înțelegând că îi lipsesc acele atribute care să-l consacre drept mesia. Verdict: ad hominem.

Să ni-l imaginăm pe Vladimir Putin rostind plin de înțelepciune: „Victoria obținută prin violență este echivalentul unui înfrângeri, pentru că este temporară”. Evident că toată lumea ar răbufni în hohote. Nu pentru că Vladimir Putin este rus, nicidecum indian, ci pentru că Vladimir Putin nu este Mahatma Gandhi, înțelegând că îi lipsește atașamentul față de valorile non-violenței. Verdict: ad hominem.

Să ni-l imaginăm pe ministrul Sorin Câmpeanu rostind plin de aroganță: „Schimbăm pentru că trebuie să avem un fundament pentru redarea prestigiului şi demnităţii profesiei de dascăl”. Evident că nimeni nu ar crede într-o asemenea schimbare. Pentru că Sorin Câmpeanu… deja știți. Va să zică nu le are. Verdict: ad hominem.

În aceste zile, când ministrul știrilor despre nimic s-a înhămat, precum un taur scopit, la imposibila misiune de a legifera pe baza argumentului ad populum (99,7%), bogăția, diversitatea, originalitatea, fidelitatea caracterizărilor negative abundă și inundă spațiul comunicării publice, mai ceva decât poate iriga apa uzată din complexele avicole şi de creştere a suinelor, făcută celebră de originala și simultan secreta lucrare de doctorat a dublului academician și a savantului de renume francofon în grile la limba română. Cine ar îndrăzni să culeagă toate figurile de stil, scrise onest în preacurata limbă română, care în aceste zile îl cinstesc grețos pe onor ministrul educației, ar muri înecat în rușine. Să ne rugăm domnului ca Domnul ministru să scape.

Și totuși, această atmosferă de răzbel naște și întrebări serioase.

  • Este expresia „Ieși afară, javră ordinară!” o „armă” permisă în arena publică a educației, sau poate fi justificat folosită doar de către vardiști?
  • Între „Afară! E turmentat! Afară!” și ”Cum se poate, fraţilor, să lăsăm să gonească din adunare pe un cetăţean onorabil, pe un alegător?” (în ambele cazuri fiind vorba despre același cetățean turmentat), care poziție este conformă cu educația? Pot coexista ele în armonie și pace?
  • Cât de corect este să îi interzici accesul la „cele sfinte ale educației” traseistului, pentru că este traseist, cocotei, pentru că este cocotă, sau mutului, pe motiv de hipoacuzie (Höhlenstille)? Educația creștină este o formă de educație, iar problema autorității celui fără autoritate (vezi vameșul devenit apostol, răufăcătorul mântuit, adulternină iertată) este abordată în termeni mai puțin talionici.
  • Cât de just este ca un specialist certificat în complexa problematică a irigării și guvernării cu „zoaie” (C. Preda), fără vreo specializare în pedagogie sau științele educației, să nu pună la cale un întreg sistem educațional? Pe cine privește și pe cine nu, educația?
  • O listă întreagă de atitudini nedemocratice, precum obediența, servitutea, temperarea spiritului critic, renunțarea la „adevărul propriu”, tăcerea (99,7%), nonconflictualitatea, poate fi coerentă cu educația laică (vezi societățile totalitare), cu educația politică de la orașe și sate (disciplina de partid și dictatura „deștului”), dar și cu educația monahală (mult cinstită chiar în orizontul nostru spiritual). De ce un oportunist, un inconsecvent și un contradictoriu ideologic și politic, nu ar putea propune viziuni unificatoare, care să împace și varza și capra, și săgeata boantă, dar și red-edenul? Sau, din contră, nu ar putea segrega copiii patriei în excelenți și privilegiți, din tabăra sa, și obidiți și oropsiți, din tabăra celorlalți?
  • Când poate fi valorizat social un plagiator? Când luptă pentru anularea/subminarea/relativizarea dreptului de proprietate asupra creației științifice/artistice, când produce legislație pentru a preacinsti necinstea, sau când (își) expune și (își) blamează plagiatul, ca pe un păcat care merită să fie cauterizat public?
  • Reprezintă resetarea vieții profesionale, plata despăgubirilor și reluarea studiilor căi suficient de populare, generalizabile, pentru a imacula culpele din domeniul eticii academice? Sau doar țapul ispășitor își va binemerita sacrificiul?
  • Cât de rezistentă este societatea la modele de succes, radiate de la vârful ierarhiei spre bază, bazate pe promiscuitate politică, pe oportunism și corupție?
  • Un depravat politic și un oportunist politic poate fi avocatul prestigiului şi demnităţii profesiei de dascăl? O persoană care a vândut și a trădat în mod nerușinat toate partidele în care s-a aflat, iar odată cu ele fidelitățile membrilor și speranțele alegătorilor, poate avea autoritatea de a-și asuma reforma educației în numele „excelenței”, a ”demnității” profesorilor?

Eu am semnat petiția care cere demisia ministrului Sorin Câmpeanu și retragerea proiectelor pe care acesta le-a patronat. De asemenea, m-am alăturat și „grupului de interese”. Cuvintele din acest text, care descriu problemele generate când o caricatură decide să caricaturizeze educația, puteau fi folosite mai cu sens. Cu ele aș fi putut descrie orice altceva, nu toaleta din fundul curții, indicator al excelenței agronomice. Definitiv și irevocabil, ad hominem.

Nota 1: ad hominem reprezintă un argument eronat, premisele fiind lipsite de relevanță pentru concluzie (genul proxim), care se construiește prin atacarea și discreditarea persoanei, punerea la îndoială a competenței acesteia, negarea capacității acesteia de a formula un argument corect (diferența specifică).

Nota 2: acest articol a fost inspirat de clasificarea grupului celor 100 de intelectuali drept „grup de interese”, de către ministrul Sorin Câmpeanu, pentru a evita analizarea argumentelor din scrisoarea deschisă transmisă de aceștia și pentru a discredita semnatarii. Un exemplu evident de argument eronat, din categoria ad hominem. Argument repetat când a fost vorba despre vicepreședinții CNATDCU („MIT nu are nici cea mai mică șansă să aibă un singur profesor de calitatea membrilor Consiliului General CNATDCU”).

Nota 3: ad populum reprezintă un argument eronat, premisele fiind lipsite de relevanță pentru concluzie (genul proxim), care se construiește prin invocarea unei majorități, a unei mulțimi de oameni care, prin credința lor, validează argumentul (diferența specifică).

Nota 4: acest articol a fost inspirat și de folosirea argumentului mulțimii, de către ministrul Sorin Câmpeanu, pentru a justifica o decizie privind prelungirea perioadei de dezbateri:  „Și atunci o să merg pe punctul de vedere al celor care sunt mai mulți.” Cei mulți fiind chiar cei tăcuți, a căror tăcere este interpretată drept o susținere. Un sofism de relevanță, bineînțeles.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.