„Cazarma lui Iohannis miroase a mir de lăcrămioare”. Toate televiziunile și ziarele se bat în a căuta sinonime pentru plenitudine, pentru splendoare, pentru performanță și măiestrie, pentru sacrificiul însângerat al politicienilor, exclusiv pe altarul interesului public. Toți jurnaliștii caută de zor figuri de stil prin care să omagieze, să onoreze, să reprezinte în culori cât mai pure, cât mai intense, demnele de recunoștință infinită, eforturile adorabile care se fac. Poți citi permanent despre aici, un ministru premiază, despre dincolo, alt ministru este omagiat, despre la stânga, se construiesc autostrăzi drepte și infinit de lungi, despre la dreapta, se înalță zmeie în sus, despre viitor, va fi divin, despre trecut, a fost impecabil. Pe aleea principală se plantează panseluțe aurii cu stamine de platină. Pe străzile lăturalnice aleargă câini cu covrigi spiralați, precum brățările dacice, în coadă. Lapte dulce de prea alb și mierea scumpă de prea hrănitoare se revarsă gratuit prin ecranele cu leduri energofage doar în standby. Cazarma lui Iohannis pare vie. Pare plină de un puls constructivo-paradisiac binecuvântat. Nicio urmă de umbră, nicio angoasă, niciun scandal nu tulbură regimul cazon al pseudosfântului cu generali fără stea în frunte. Respirația lui sacadată, guralivă cu tăcerile, duce în inimă înțelepciunea minții celei luminate. Izvor de isihasm în pardesiul laic.
Regia unui rai precar, încropit în jurul pseudomiroblitului, costă râuri și fluvii de bani. Este inundată țara de bani. Jurnaliștii fac băi porcești în bani. Cu bani se cumpără camere noi, obiective performante, care pot surprinde miracolul din spatele fiecărui fir de praf care stă suspendat, pe vecie, în inspirația norocoșilor muritori de tuberculoză. Cu bani se cumpără tiparnițe noi, cu apetit pentru sublim, infidele foc cu realitatea care pute. Ele pot ascunde cu succes orice dermatită produsă de băile neigienice cu bani murdari. Cu bani se cumpără tăcerea plină de mefiență a așteptărilor, la marginea priveghiurilor. Cu bani se cumpără vidanjări de conștiință.
Cine cunoaște arta lor de a înșela, nu se mai poate bucura de magia banilor. Cine cunoaște meșteșugul ei de a fermeca, nu mai crede în putere.
În cazarma lui Iohannis pute. Pute a corupție, pute a lipsă de legitimitate, a secretomanie, pute a cenzură, pute a abuz.
Partidele cumpără ziariști. Ziariștii își scot pe tarabă producțiile jurnalistice și licitează pentru o noapte de desfrâu în plus. Procesele sunt trucate, legislația urmează intereselor răului mai mare. Se plătesc netransparent bugete enorme către furnizorii de ieftineală. Energia electrică este mană cerească pentru câțiva, pe prețul blestemului celorlalți. Se fraudează masiv adevărul. Nu se mai oferă informații publice. Oricând s-ar putea descoperi cataclisme, precum că populația s-a înjumătățit la toate, la ea acasă, dacă mai are casă, în timp ce politicienii s-au îmbogățit și peste hotare. Despre ratele dublate, triplate, la bănci, nu se vorbește nici măcar în șoaptă. Cruciada roborului a apus precum steaua („Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, şi nu e”). Cântarea României este în plină ascensiune. Jurnaliștii nu își încep emisiunile fără a se scuza insistent pentru nedreptatea de a fi plătiți foarte, foarte scump pentru ceva atât de sfânt și de curat profitabil ca lingușirea jupânilor. Instituțiile sunt captive știrilor pozitive. Se anulează alegeri când rezultatul poate reprezenta un manifest critic. Nu se vorbește despre investițiile stopate din cauza neîncadrării în bugete. Nu se vorbește despre inflație. Nu se mai vorbește despre sărăcie, deși este omniprezentă. Nu se mai vorbește despre promisiunile de ieri, despre drumuri, despre gaz, despre apă și canal. Nu se mai vorbește despre pensiile și salariile mici. Până și sărăcia a fost cumpărată cu un euro pe zi, pe un card de plastic cu cip, și tace. Tace și când îmbălsămarea noii nomenclaturi se scumpește cu 25%. Ministrul lipsei de educație se adapă din albia de porci și șterge comentariile care îi întunecă delirul în care face dușuri cu șampanie. Misiunea lui este să spurce totul. Îi și reușește. „Cum răspunde?” devine laitmotivul presei când nimeni îl acuză de nimic. Iar porcitul răspunde porcește, nimănui, despre nimic. Presa este extaziată. Ce rost ar mai avea să verifice afacerile prietenilor președintelui? Niciun rost. Este lux în țară, infractorii au dispărut, măcar poliția mafiei să poată dormi relaxată în BMW-uri.
În spatele oglinzii poleite cu arginți, cazarma lui Iohannis duhnește a hoit. Un hoit colectiv, un hoit câștigat cu prețul mirului de lăcrămioare.
Dumitrel Toma 