Nostalgia unui rus

Neființa își trimite solii prin faliile dintre clipe,
Revendicând nostalgia unei lipse străvechi,
Neînsângerate de infinitele războaie ale speranței.
Precum corabiile fixate între cer și nisip, spânzură sfâșiat
De frânghiile catargelor, de lanțurile ancorelor.
Simultan trag toate în direcții opuse, hrănind fiascoul vital.
Ideologii, superstiții și credințe banale, barbare, contradictorii,
Iau cu nerușinare formele vânturilor reci, se ascund în cuvinte,
Împingând dușmănii și repulsii până la frontiera
Dincoace sau dincolo de care se vor naște doar morți.
Nostalgia neființei lovește năprasnic, cu barosul,
În penele din oțel cenușiu, greu, ascuțit, nu de albatroși,
Înfipte în nodurile sufletești hrănite cu noroace,
Născute din amputarea multiplelor brațe ale credinței în viață.
Beția fură o promisiune păgână, la infinitiv:
A ignora cu obstinație orice fecundă iluzie
A unei viitoare renașteri, compensația mielului sacrificat pe altarul
Unui zeu politic avortat din uterul perfidei, inutilei și gălăgioasei istorii.