În perioada 11-12 aprilie 2014, în cadrul Hotelului Ibis Gara de Nord București, am participat la cursul de formare „Pregătirea cadrelor didactice pe tematici europene”, curs organizat de Institutul European din România în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale (contract de finanțare semnat în urma licitației PN/8-2013/BUC).
Acest program de formare s-a adresat cadrelor didactice din toate cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal care predau discipline şcolare în care tematica Uniunii Europene este subiect de lecţie sau parte a unor lecţii de geografie, istorie, educaţie civică, cultură civică şi orice altă disciplină şcolară din curriculum-ul opţional.
Agenda cursului a constat în module centrate pe următoarele tematici: istoria şi instituţiile UE, politicile UE, Strategia EU2020, oportunităţi de programe educaţionale europene şi Spaţiul profesorului.
Cursul este acreditat cu 4 credite profesionale transferabile.
Pentru acest program de formare au fost selectate 323 cadre didactice: 200 din mediul urban și 123 din mediul rural,din fiecare județ fiind selectate câte două cadre didactice pentru fiecare nivel de învățământ (primar, gimnazial, liceal)
Toate costurile aferente participării la cursuri au fost decontate prin proiect (s-a decontat transportul şi s-au asigurat cazare pentru 3 nopţi, masă şi suport de curs).
Membrii echipei de proiect:
Laurenția Mariana Mereuță, coordonator Compartiment Proiecte, responsabil curs Bucureşti
Formatori: Cătălina Bădoiu și Ioana Derscanu
Vezi albumul foto realizat cu ocazia participării la acest curs
Importanța acestui curs de formare rezidă în facilitarea obținerii unei imagini de ansamblu asupra istoriei, modului de funcționare, procesului decizional, instituțiilor care definesc Uniunea Europeană.
Mai jos sunt prezentate numeroase resurse care pot fi utilizate pentru a explora la niveluri diferite de profunzime diverse aspecte care caracterizeaza Uniunea Europeana.
0_Formare profesori UE_2014 final.ppt
Prezentarea instituțiilor europene de către președinții lor (filmul are subtitrare)
Filme care descriu activități desfășurate în România
Materiale suplimentare pe tematica UE
1_Marile etape ale constructiei europene.doc
2_O uniune pentru secolul XXI.pdf
3_Simbolurile UE_discursuri.pdf
4_Tratatele UE.pdf
5_Dispozitii cheie ale Tratatului de la Lisabona.PDF
6_Tratatele UE_De la Paris la Lisabona_2011.pdf
7_Panorama UE 2009.pdf
8_UE in date si cifre_2014.pdf
10_Aderarea la UE.docx
11_Institutii si organisme UE.doc
12_Cetatenia europeana.pdf
13_Schengen_2011.pdf
14_Piata interna_2013.pdf
15a_PAC pe intelesul tuturor.pdf
15b_Politica agricola comuna.pdf
16a_Politica europeana in domeniul concurentei 2014.pdf
16b_Concurenta in interesul consumatorilor.pdf
17_Uniunea Economica si Monetara.doc
18_Zona Euro_2011.pdf
19_Politica de mediu_2013.doc
20_Politica regionala_2013.pdf
21a_Politica de coeziune 2014-2020.ppt
21b_Politica de coeziune reformata_2013.pdf
21c_Politica regionala si de coeziune_2014.doc
21d_Coeziunea economica, sociala si teritoriala_2013.pdf
22_Dimensiunea sociala a strategiei Europa 2020_2011.pdf
23_Platforma europeana de combatere a saraciei.PDF
24_Politica sociala si de ocupare 2013.pdf
25_Agenda pentru noi competente si locuri de munca.doc
26_Tineretul in miscare.doc
27_Strategia_europa_2020_Strategie_crestere_inteligenta.pdf
Materiale suplimentare pentru activitatea la clasa
1_Agenda Europa_agenda_ro.pdf
2_Agenda Europa_ghid profesor_ro.pdf
3_Europa si tu_2011.pdf
4_Cele 4 anotimpuri_2009.pdf
5_52 de sfaturi pentru biodiversitate.pdf
6_Imagineaza un mediu mai bun_2011.pdf
7_De unde vine laptele_2010.pdf
Materiale suport curs
0_Formare profesori UE_2014 final.ppt
1_Competentele UE.pdf
2_Membrii Comisiei Europene.pdf
3_Europa 2020-Intrebari si raspunsuri.pdf
4_Bibliografie – surse on-line.pdf
5_Uniunea Europeana in imagini.ppt
6_Instructiuni participanti pt activitatea practica.pdf
7_Lista subiectelor UE_activitate practica.doc
8_Format standard pentru proiectare didactica.pdf
9_Model_de_proiectare didactica.pdf
10_Metode inovative de predare 1.pdf
11_Metode inovative de predare 2.pdf
12_Exemplu proiect didactic 1.pdf
13_Exemplu proiect didactic 3.pdf
14_Exemplu proiect didactic 2.pdf
Concursuri
010911_juvenes_translatores_ro.htm
07022012_concurs_national_creatie_engleza_ro.htm
070711_concurs_evoluntariat_ro.htm
0802_2012_project_passion_ro.htm
120511_concurs_europarltv_ro.htm
120711_impotriva_discriminarii_ro.htm
15_iunie_2009_jurnalism_in_domeniul_sanatatii_ro.htm
210910_young_rep_against_poverty_ro.htm
230511_biodiversitate_ro.htm
28022010_young_journalist_award_ro.htm
290711_card_sanatate_ro.htm
31052009_young_journalists_ro.htm
Jocuri didactice
Resursele de mai sus pot fi reproduse parțial sau total cu indicarea sursei
© European Commission
Reprezentanța Comisiei Europene în România
http://ec.europa.eu/romania/eu_you/concursuri/jocuri_didactice_ro.htm
http://www.ec.europa.eu/romania
Email: comm-rep-ro@ec.europa.eu
{fcomment}