Catharismul

Public acest text, scris la începutul anilor 2000, pentru a omagia amintirea profesorului Ioan Petru Culianu. Anul acesta s-au împlinit trei decenii de la asasinarea sa.

Secolele XI-XII constituie perioada de expansiune a catharismului. Apărută in țările est-europene

„,Eastem Europe seems to have been, in point of date, the first country in which Catharism manifested itself”¹

„ln the second half of the 12th century the Cathari were in great strength in Bulgaria, Albania, and Slavonia.”² 

și întrepătrunsă constant de concepţiile bogomiliste, maniheiste, precum și de cele ale lui Marcion

„Catharism was descended from Gnosticism and Manichaeism and echoed many of the ideas of Marcion” ³

Marcion, c. 100-160, founder of a Christian sect, born in Sinope, Pontus (now Sinop, Turkey), and probably the son of the bishop of that city⁴,

erezia catharilor a ajuns să cuprindă zone întinse din nordul Italiei și din sudul Franței. Este interesant de menţionat cum erezia, chiar dacă s-a manifestat plenar în Occidentul European, a rezistat mai bine tot în zona de apariţie

„…and it (Eastern Europe) certainly was the last to be freed from it (Catharism)⁵.

Aceasta se explică prin diferențele dintre civilizația occidentală, promovată în special de deosebita autoritate în stat a Bisericii Catolice, mult mai predispusă caracterului universalist și intransigentă față de orice altă concepție diferită de cea oficială, și civilizația răsăriteană, o civilizație a diversității, după cum susține Huntington

„însăsi ideea că ar putea exista o „civilizație universală” este o idee occidentală, total opusă caracterului particular al majorității societăților asiatice…”⁶.

Acest caracter tolerant față de celelalte credințe, caracter specific tuturor ereziilor răsăritene, se manifestă și în sânul catharismului, aceasta și din cauză că

„spre deosebire de petrobrusieni sau de valdensi, catharii nu țintesc reforma Bisericii”⁷

Catharismul reprezintă o sumă de concepții dualiste; încă de la 1176-1190, când apare prima scriere anticathară a Iui Bonacursus (Manifestatio haeresis catharorum)⁸, se putea face distincţia între „moderaţi” și „radicali”, iar după aproape jumătate de secol, Salvo Burci din Piacenza, în tratatul Supra Stella

”distinge între Albanenses (radicali), Concorrici (moderați) și un al treilea ordin […]care „ex teto non sunt ex fide Albanensium, nec ex fide Concorricium”⁹ 

Însuși inchizitorul lombard, Anselm din Alexandria piemonteză,

„confirmă aceasta tripartiție a catharilor italieni”.¹⁰

Răspandirea acestei erezii pe suprafețe geografice întinse, conduce și la o diversitate de nume cu care sunt identificați catharii:

„To their geographical distribution they owed the names of „Cathari of Desenzano” or „Albanenses” (from Desenzano, between Brescia and Verona, or from Alba in Piedmont, Albano, or perhaps from the provinces of Albania); „Bajolenses” or „Bagnolenses” (from Bagnolo in ltaly); „Concorrezenses” (probably from Concorrezo in Lombardy); „Tolosani” (from Toulouse); and especially „Albigenses” (from Albi)”¹¹.

În funcție de numărul lor, cei mai mulți sunt catharii moderați, concorezzienii

„Biserica din Concorezzo era de departe cea mai puternică numeric: avea 1500 – sau chiar mai multi – perfecți, pentru un total care, în intreaga Europa meridională și orientală nu trebuie să fi depășit 4000″¹²,

urmează apoi albigenzii, sau „albanezii” din Verona, cu aproape 500 de perfecți, bagnolezii cu aproximativ 200 și celelalte grupări nu cu mai mult de 100-150 de perfecți.

Concepțiile catharilor ne sunt cunoscute datorită conservării a numeroase izvoare ereziologice. Chiar dacă între formele principale de catharism există diferențe importante de concepție, există și idei care dovedesc unitatea acestor credințe. Este important de menționat faptul că toți catharii se intitulau buni creștini:

„In the first place, they usually say of themselves that they are good Christians”¹³,

” They called each other Christians. Bons hommes. Good Men Friends of Gods.”¹⁴.

Mai mult decat atât, ei se comparau cu Apostolii lui lisus Hristos, apostoli persecutați de puterea religioasă iudaica (fariseii)

„and that they are persecuted just as Christ and his apostles were by the Pharisees”¹⁵.

De asemenea, un alt aspect comun este dat de conduita lor morală. Toți catharii, dar în special cei ”perfecți” (cei confirmați), au reprezentat modele de virtute:

„La cathari, cei perfecţi renunţă să procreeze, să dețină orice bunuri, să verse sânge”¹⁶.

Acest comportament este prezent la majoritatea ereziilor condamnate de Biserica Catolica

„ei fuseseră persecutaţi pentru ca erau prea evlavioşi, prea asceţi și mai ales pentru că voiau să fie evlavioşi în afara Bisericii”¹⁷ 

Catharismul avut deosebit de multă influență asupra maselor, dar și asupra unei anumite parti din aristocrație

„nemultumita de slăbirea autorităților ecleziastice”¹⁸.

Concepțiile specifice fiecărei forme de catharism (radical sau moderat) ilustrează cosmologii și ontogonii dualiste.

Catharii radicali cred în doi Dumnezei; conform tratatului De heresi catharorum, unul este în întregime bun, celălalt este în întregime rău. Ambii Dumnezei au puterea de a crea îngeri. Îngerii sunt alcătuiți din trup, suflet și spirit. Lucifer este fiul Dumnezeului rău. El poate să se transfigureze însă, astfel încât să fie adoptat de Dumnezeul bun și de îngerii lui. Această transfigurare este doar de formă, pentru că dimensiunea negativa nu-l părăsește, de aceea ademenește îngerii buni și provoacă în cer

„un adevărat război civil”¹⁹.

Este alungat împreună cu o treime din îngerii răzvrătiți. Această alungare se referă, însă, doar la sufletele îngerilor, pentru că trupurile și spiritele lor se află în continuare în cer. Lucifer îmbracă în corpuri materiale aceste suflete rămase fără trupuri „

Evil had imprisoned good inside men’s bodies”.

Oamenii reprezintă acești îngeri renegați. Dumnezeul bun îi iartă totuși pe îngerii pierduți și își trimite fiul, pe Cristos, să îi elibereze. Un element deosebit în această concepție este dat de ideea transmigrației sufletului dintr-un corp în altul. Aceasta se explică prin erodarea materiei. În acest caz, sufletele îngerilor, nemuritoare, sunt obligate să își schimbe periodic corpurile materiale. Din această cauză, catharii cei perfecți

„renunță să procreeze”²⁰.

Salvo Burci menționează faptul că fiecare dintre creatorii eterni are o trinitate și o creație proprie

„habent ambo trinitatem et unusquisque habet suam creationem”²¹.

Cristos, este fiul Dumnezeului Bun, el are ființă îngerească. Trupul său material este doar o iluzie, el nu suferă, nu moare și nu înviază. Minunile sale nu sunt adevărate. Cristos are doar rolul de a aminti îngerilor închiși în materie originea lor bună. Pe langă această comunicare, îngerii mai păstrează încă legătura cu spiritele lor din cer. Când, după transmigrații numeroase, sufletele lor ajung să se căiască și să-și cunoască vina, îngerii pot din nou să-și recapete trupul și spiritul ceresc. Oamenii sunt acești îngeri, iar locul unde ei trăiesc, lumea, este însuși ladul, creația lui Lucifer.

Unele dintre aceste concepții (preexistența sufletelor omenești, faptul că aceste suflete ar fi îngeri care ar fi păcătuit într-o altă lume și ar fi fost osândite să traiască în această lume, precum și faptul că sufletele transmigrează de la un corp la altul) dovedesc relația dintre catharismul radical și origenism. Principalii susținători ai acestei ipoteze sunt Marcel Dando, autorul lucrării Les Origines du Catharisme (Paris, 1967), si Jean Duvernoy (La religion des cathares, 1976). Propriu-zis, în catharismul radical au fost revitalizate următoarele trăsături ale origenismului:

„preexistența sufletelor, corporalitatea îngerilor, dubla creație și lumile paralele, mai multe judecăți, trupurile învierii, negarea atotputerniciei (și deci a liberului arbitru)  lui Dumnezeu”²².

Între concepțiile catharilor se mai numără și credința potrivit căreia toate creațiile acestei lumi sunt de origine diavolească. Însuși Vechiul Testament (mai puțin cărțile Psalmilor, ale lui lov, ale lui Solomon și ale Ecleziastului) este creația diavolului. Mai mult decât atât, loan Botezătorul împreună cu toți Patriarhii Iudei au fost vânduți diavolului. Aceasta deoarece ei elimină speranţele oamenilor într-o nouă judecată:

„Ei propovăduiesc că lumea aceasta nu va avea sfârșit, că Judecata de Apoi a și avut loc și nu se va mai repeta, că ladul, focul și osânda eternă sunt în această lume și nicăieri altundeva.’²³

Catharii moderaţi sunt numiţi și pseudodualiști, tratatul De Heresi Catharorum neatribuindu-le acestora o concepție dualistă. Credința lor este că toate elementele lumii acesteia sunt opera diavolului. Chiar oamenii sunt rezultatul închiderii forțate în corp material a unui înger de lumină

„The Concorrezenses taught that Satan infused into the body of the first „man”, his handwork, an angel who had been guilty of a sligpt transgression and from whom, by way of generation, all human souls are derived”²⁴

Pentru catharii moderați, mitul biblic al creației omului este fals, în fapt Diavolul fiind cel care a creat-o pe Eva. De asemenea, Eva a fost sedusă de Diavol și I-a nascut pe Cain. Abel, fiul Evei și al lui Adam a fost omorât de Cain, iar din sângele acestuia s-au nascut câinii. În credința catharilor relația dintre Diavol și Eva se conservă, însă la nivelul dimensiunii cosmice. Ei

„cred că Diavolul este Soarele, ca Eva este luna, și că ei faptuiesc adulterul în fiecare lună, ca un bărbat cu o prostituată.”²⁵

Aceasta este si cauza pentru care o anumită parte a catharilor se abțineau să mănânce miere, deoarece, spuneau ei,

„roua și mierea sunt produsele împerechierii astrelor majore”²⁶.

Toate personajele importante care animează Vechiul Testament nu fac altceva decât să îndeplinească voia Diavolului

„Enoh este omul Diavolului, Ia fel și Patriarhii. Moise îi face voia Diavolului […]. David este doar un asasin, iar Ilie a fost răpit la cer de însuși Diavolul.[…] loan Botezatorul este tot omul Diavolului. ‘²⁷

ln privinţa creaţiei iniţiale, Moneta da Cremona susţine credinţa catharilor într-o creaţie primă realizată de Dumnezeu, în urma căreia a luat naştere din nimic materia primordială. De asemenea, catharii considera că Diavolul este doar artizanul-factor al lumii vizibile

„Diabolum vero non creatorem, sed factorem dicunt, quia ex praejacente materia quantuor elementorum operatus est, sicut figulus ex luto vas operatur’²⁸.

Catharii au mai multe concepții referitoare la natura și corpul lui Cristos. „Sclavinii” credeau ca lisus, loan Evanghelistul și Fecioara Maria au fost trei îngeri trimiși ai Domnului pe pământ

„tres angelos misit in mundum, unus ex eis formam mulieris accipit, et hic fuit b. Virgo Maria. Alli duo angeli viriles formas sumpserunt. Unus fuit Christum, alius Johannes Evangelista”²⁹

Dimpotrivă, unii dintre „bulgarii” din Concorezzo credeau că atât lisus, cât și Maria au fost persoane reale (bărbat adevărat și femeie adevărată). lisus a murit cu adevărat, însă și-a găsit eliberarea de trupul său în timpul Inălțării la ceruri.

În privința organizării lor, catharii se împart în doua categorii, în ^–functie de dedicația lor față de activitatea religioasă: credincioșii obișnuiți și perfecții

Adherents of the Albigensian doctrine were divided into the simple believers and the „perfects”³⁰.

Credincioșii obișnuiți nu au voie să se roage lui Dumnezeu, însă trag nădejde de a deveni „perfecți”. Alegerea viitorilor „perfecți” este dificilă și se face prin săvârșirea unei singure taine „consolamentum”, un fel de botez spiritual, fără să implice apa sau alt material

The simple believers might hope to become perfects through a long initiation period followed by the rite called consolamentum³¹.

Taina aceasta poate fi savarsită pentru un credincios obisnuit doar în apropierea morții. lar pentru a nu săvârși vreun păcat dupa aceasta, credinciosul se autosupunea morții prin post („endura”) un fel de sinucidere.

Perfecții sunt obligați să ducă o viață mult mai aspră

„The perfects vowed themselves to lives of extreme asceticism. Renouncing all possessions, they survived entirely from donations given by the other members. They were forbidden to take oaths, to have sexual relations, or to eat meat, eggs, or cheese.”³²,

însă mulțumirea lor este că pot comunica cu Dumnezeu prin rugăciuni

„Only the perfects could communicate with God through prayer.”³³

Viața ascetică pe care o dovedeau catharii a reușit să impresioneze poporul, astfeI încât numărul credincioșilor ajunsese la aproape 40.000. În fața acestei erezii, Biserica Catolică, condusa de Papa Inocentiu al III-lea, a lansat o puternică ofensivă, o adevărată represiune. Din 1198 până în 1209, s-a desfășurat ofensiva cruciată împotriva catharilor. Mai mult de treizeci de mii de de oameni au pierit. Pornirea catolicilor a fost atât de mare încât, întrebat fiind cum se deosebesc ereticii de catolici, pentru ca cei din urmă să fie salvați, Abatele manastirii Citeaux, Arnaud-Amalric, legat al papei, ar fi răspuns:

„Omorâți-i pe toți, Dumnezeu îi va recunoaște pe ai săi”³⁴.

Odată cu această cruciadă, începe să se pună la punct și sistemul inchizitional inițiat în 1229, prin tratatul de le Paris, și completat prin regulamentul promulgat în același an, sistemul începea să cuprindă întreaga Europa Catolică. Propriu-zis, se prevedea instituirea, în fiecare parohie, a unei comisii compuse dintr-un reprezentant al Bisericii și doi sau trei laici. Această comisie avea rolul de a-i semnala pe eretici. Seniorii, luând cunoștință de deciziile comisiei, puteau asupri și hăitui pe orice era acuzat de erezie. Episcopul romano-catolic era însă singurul îndreptățit a-i condamna. În 1252, prin bula Ad extirpanda, Papa Inocentiu al IV-lea autorizează folosirea torturii.

Se poate justificat crede că întreaga confruntare a catharilor cu Inchiziția a reprezentat pentru aceștia însăși confruntarea cu Diavolul, căci, din punctul lor de vedere, cine ar fi dorit extirparea lor și cine ar fi folosit moartea oamenilor ca soluție de apărare a propriilor credințe, mai mult ca Diavolul însuși.